iar s-a-ntamplat. iar am facut entorsa la genunchi. genunchiul stang. nu mai stiu la care am patit-o ultima data. nu prea conteaza… s-a-ntamplat in ultima zi in care am fost la munte. vroiam sa mergem la schi…

vroiam sa mergem la schi. am iesit din cabana. era un frig afara ca respiratia iti condensa in nas si iti ingheta instantaneu. destul de nasol. ei ii suna telefonul. raspunde si incepe sa vorbeasca. imi aduc aminte ca trebuie sa iau ceva din cabana si ma-ntorc inauntru. parca imi amintesc ca nu e bine sa te intorci din drum, dar in acelasi timp imi apun ca nu sunt superstitios.

ies din cabana cu ce am uitat. ea inca vorbeste la telefon si imi face semn sa iau si sacul. vroiam sa ne dam jos la vale cu sacul. a mers primii 10-15 metrii, dar dupa aceea a-nceput sa dea rateuri. momentul e la cateva secunde distanta. daca stiam ce urmeaza sa se-ntample nu o faceam.

cum ziceam, sacul nu mergea cum ne-am asteptat, asa ca am inceput sa ne impingem. la inceput ma-npins ea pe mine. nu prea am avut directie si ma tot invarteam. momentul se apropie din ce in ce mai repede. dupa ce m-a impins ea pe mine, a venit randul meu.

o imping vreo 5-7 metrii apoi ceva se-ntampla. nu calc drept cu piciorul, dar nu calc pe el intr-o parte ca si cum l-am scranti, nu. tot piciorul este rotit pe verticala putin la stanga. toata greutatea este lasata pe el. incerc sa-l indrepr sa fac urmatorul pas. piciorul se indreapta, dar rotula sta pe loc.

o pocnitura care am auzit-o si simtit-o cu fiecare fibra a corpului. instinctul a fost sa pun mana unde doare. am pus-o. rotula si-a revenit la loc, dar stricaciunile au fost facute… durerea e intensa. adrelina curge prin vene. corpul incearca sa se anestezieze singur. nu prea ii iese.

fuck, fuck, au, au, au, fuck...

cam astea au fost cuvintele care mi-au iesit pe gura. ea s-a speriat mai tare decat mine. nu stia ce sa faca. m-a vazut in agonie si nu stia ce sa faca sa nu mai fiu. aia era agonia ei. se vedea pe fata ei ca ar fi facut orice sa nu mai urlu sau sa ma doara.

dupa cateva secunde s-a calmat si mi-a spus sa stau jos pana cand ea urca sus dupa ajutor. nu mai aveau mult pana jos. eram aproximativ pe la jumatatea drumului. pana sa plece a stat putin cu mine sa ma calmez. dupa ce a vazut ca nu ma mai doare si-a facut curaj si m-a lasat in zapada cat timp ea a mers dupa ajutor. nu era niciun pericol; eram imbracat bine si mai mult 5 minute nu avea sa lipseasca…

au venit dupa mine si m-au dus sus. acolo, tot ea a avut grija de mine. m-a ajutat sa-mi dau jos pantalonii si mi-a pus compresa pe genunchi, avand grija ca atunci cand se-ncalzea sa o ude din nou sa fie rece. nu suportam sa puna chestia aia congelata la mine pe picior, dar imi alina durerea si ma sinteam mai bine…

ne-am pus sa ne uitam la film. ziua de schi era in ruine, dar am stat totusi inpreuna si m-a ajutat cu piciorul. noroc ca am facut tot ce am vrut cu o zi in urma. atunci, in ziua aceea, vroiam doar sa mai repetam unele lucruri, pentru ca erau prea frumoase sa fie facute sau vizitate o singura data…

dar ziua a-nceput cu stangul. genunchiul stang a cedat… poate ca a cedat, dar eu nu. de fapt, noi nu am cedat. am facut aceea zi sa fie la fel de frumoasa ca celelalte.

s-a incheiat cu gustul dulce acrisor al drumului catre casa. acru sin cauza plecarii, dulce din cauza frumoaselor peisaje… a fost frumos.

acum, inapoi la examene. examene cand zapda afara e de aproape jumatate de metru. zapada de jumatate de metru si eu cu piciorul in pioneze.

oh the irony…